Ne este deja cunoscut faptul că părinții, profesorii și toți cei care au participat la creșterea noastră, au făcut ce au știut sau au putut mai bine pentru a ne susține. Da, nu mereu ceea ce au spus și au făcut față de noi a fost în acord cu nevoile noastre sau ne-au onorat unicitatea, deseori au arătat lipsă de bunăvoință și răbdare. Totodată, știm deja că și despre copii se spune că sunt cei mai buni maeștri ai părinților. Pare că adevărul este undeva la mijloc, nu?
De aceea, privind dintr-o anumită perspectivă, observăm haosul și suferința. Dintr-o altă perspectivă, observăm că lucrurile se pot face/spune mai cu atenție și grijă, iar dintr-o altă perspectivă observăm cum totul este interconectat, binele și răul fac parte din poveste.
În viață, pe măsură ce devii mai interesat/ă să-ți manifești Geniul, toate acestea de mai sus nu vor mai conta. De fapt, chiar e necesar să nu mai conteze pentru a-ți pune întreaga energie în direcția trăirii vieții conform cu esența ta. Restul rămâne „material de creație”, o inspirație ce ajută la transmutarea emoțiilor, gândurilor, experiențelor. Geniul se manifestă dincolo de ceea ce se vede la suprafață și nu are niciun interes să fie dual, fiindcă el în esența sa, nu are niciun interes de fapt, ci doar ESTE.
Te-ai întrebat până acum prin ce anume ești tu genial/ă în mod natural?
Ai, poate, impresia că e nevoie de un IQ cât casa ca să-ți manifești Geniul. Dar, de fapt este mai degrabă nevoie de o bază solidă privind armonia dintre mental ~ emoțional ~ corp fizic: ce facem, ce spunem, ce simțim. Asta, ca adulți. Copiii se manifestă mult mai ușor în naturalețea lor până încep să fie din ce în ce mai condiționați, în loc să fie încurajați să facă mai mult din ce le place și adulții să nu facă din țânțar armăsar atunci când aceștia greșesc ceva, uită, sparg, murdăresc, lovesc, țipă, deci când explorează și testează, dar acesta este un alt subiect pentru altcândva.
Un proces de decondiționare ne susține manifestarea Geniului ca adulți. Tuturor ni s-au pus limite, ni s-au spus vorbe dureroase și ne-am închis. Unora dintre noi li s-au întâmplat lucruri care greu pot fi puse în cuvinte. Deschiderea nu este ușoară ori plăcută, mai ales pentru că ea a fost deseori retezată când a fost manifestată când eram copii. Atât s-a putut atunci.
Acum e acum. Acum ne putem elibera conștient, pas cu pas, de sub ‘moștenirea’ primită. Acum putem păși pe calea noastră unică. Știu ce înseamnă ca suferința să vină și să-mi spună diverse ca să mă răzgândesc a mă elibera de ea. Știu cum este să caut compătimirea, chiar mila altora, sunt emoții puternice și au efect garantat când tot ce ai cunoscut este durerea. Observi? chiar acum trezesc niște emoții în tine, sunt conștientă de asta. Și sunt conștientă că nu vorbesc doar pentru mine ori despre mine. Sunt doar o voce printre miile de voci care au nevoie să fie auzite, să se exprime, să-și găsească puterea și să fie libere de sub jugul suferinței, indiferent de forma pe care a luat-o pentru fiecare.
A ne manifesta Geniul nu înseamnă a căuta atenție. A ne manifesta Geniul înseamnă a face pași spre a înțelege ce trăim, a accepta locul în care ne afăm acum, a ne asuma experiențele pe care le-am ales inconștient, a ne ascuți auzul interior pentru a asculta și urma intuiția. A ne manifesta Geniul înseamnă a crea un spațiu interior conștient în care binele și răul au aceeași sursă creatoare. Geniul se manifestă atunci când se deschide în noi ideea cum că noi chiar avem un Geniu, doar că nu știm încă.
Totul poate pleca de la o simplă întrebare pe care ne-o putem adresa chiar acum: eu prin ce sunt în mod natural genial? Și nu începi să te compari, să judeci, să critici, să te victimizezi, să te faci mic/ă, nu începi să găsești motive pentru care nu ești genial. Tocmai asta anihilează Geniul. Doar ia întrebarea și stai cu ea, contemplă, meditează, plângi sau amuză-te, însă nu subestima puterea creației din tine. Ai nevoie doar de câteva ingrediente pentru a face Geniul să iasă la joacă: răbdare, lejeritate, blândețe, umor, relaxare, pauze, deschidere, curiozitate, curaj, naturalețe.
Amintește-ți: Geniul tău este unic. Doar are nevoie să fie văzut, încurajat și susținut: de tine în primul rând, dar poate fi întâi apreciat de cei din jur dacă uneori îi negi prezența sau puterea. Important este să-ți faci curaj să-l cunoști. Eu și Orlando îl redescoperim cu fiecare invitație pe care o lansăm când începem experiența unui nou program online de Cheile Genelor: Secvențe de Activare a Geniului. Ah, și este așa de incitant! Cufundarea în contemplare, în experiență, în energia pură a fiecărei călătorii… chiar acum îmi aduce un zâmbet larg, pur și simplu… alături de recunoștința de a avea ocazia încă o dată să mă conectez și mai profund la CINE SUNT în unicitatea mea.
Te invităm cu drag alături de noi să faci primii pași în a te descoperi în esența ta folosind Cheile Genelor. Geniul ești TU. Geniul este Viața manifestată prin tine. Transformarea se întâmplă de la interior, din ADN, din genele tale. Începem pe 15 martie, te poți înscrie aici: https://orlandostoicescu.ro/activarea-geniului-secventa-de-activare-2024/
Cum ar arăta viața ta dacă ai trăi din ce în ce mai mult din Geniul tău?
