În momentul prezent, în fiecare moment prezent, te percepi pe tine fie din iubire, fie din suferință. Cu care dintre ele te identifici, ține de mulți factori dacă ar fi să disecăm, iar asta nu ar fi o judecată, ci doar niște alegeri urmate de niște efecte. Ne asumăm acele efecte?
Când te iubești pe tine cu adevărat, inima îți este deschisă în fața oamenilor și a vieții. Nu mai ai de ce: să te ferești, să te ascunzi, să dai bine, să fii perceput/ă într-un fel acceptat social, să ai măști, să te explici, să te justifici, să te scuzi, să te retragi, să nu fii cine ești.
În iubire nu te percepi slab sau vulnerabil în fața altora tocmai pentru că nu o faci în fața ta. Tu cu tine ești bine, ai încredere în esența ființei tale ce e pământeană doar prin partea ta materială. Frumusețea se găsește în suflet și în lejeritatea ta în fața tuturor condiționărilor, limitărilor, „așa ar trebui să fie..”, a fricilor de tot felul.
Din clipa în care ai simțit ce înseamnă autenticitate, asta te va motiva să cauți în tine și la ceilalți, natura lor firească, curajoasă, sinceră, umană, iubirea lor. Deci și pe a ta.
Disocierea de construct și de iluziile societății te aduce în totalitatea ființei tale, te poartă către experiențele care te fac să te simți total/ă, nu inadecvat/ă, nu limitat/ă, nu greșit/ă, nu în orice fel negativ care îți trage în jos vitalitatea.
Disocierea din interior înseamnă disociere la exterior, iar a clădi unitatea în interior e nevoie să te apreciezi pe sine, să te iubești, să îți validezi nevoile și să le urmezi fără impunere, să fii în armonie cu procesul evoluției tale.
Disocierea înseamnă separare. Întâi ne separăm de ceea ce nu ne onorează, nu ne încurajează să creștem armonios și să ne creștem încrederea în sine, iar apoi, observăm la un moment dat, faptul că nu este nevoie de disociere față de nimic pentru că nu avem cum să trăim în separare. Fain, așa-i?
Simțim nevoia să ne separăm doar când suferim, iar poate în contextul respectiv este recomandat să folosim separarea ca pe o reconectare cu sinele, în liniște și în spatiul propriu. Dar, apoi, pe măsură ce clădim în noi valorile și frecvențele înalte cu fiecare experiență din care ne luăm binecuvântarea, nu mai simțim nevoia să ne apărăm.
Prin urmare, alegem iubirea instant, nu suferința. Nu mai permitem suferinței să ne țină prizonierii săi pentru că, pur și simplu fără reprimare și minciună, este mai ușor și este natural să declanșăm în noi compasiunea față de rolul de victimă în care fie noi, fie alții putem pica. Alegem ca din iubire să nu o mai facem, este așa de eliberator!
Nu ne mai disociem de viața care se exprimă prin fiecare așa cum poate fiecare să primească și să fie în moment. Asta ține de practica conștientizării și deschiderea perceptiei și a inimii. Cu răbdare și iubire, în timp, se poate. Nimic nu e de blamat, totul e perfect așa cum este.
Când ești în suferință, suferi, iar când ești în iubire, iubești. Amândouă concomitent, nu se poate. Ori ești victimă (ești în dualitate), ori ești ‘suveran’, adică EȘTI (în non-dualitate, în care nu ai cum să te disociezi).
❤️🙏☀️
Ana.
Foto: Acvilă de câmp de Cătălin Șuba
Această pasăre este asociată în programul Dream Arc creat de Richard Rudd & colaboratori, cu Siddhi-ul Cheii 63, Adevărul (cheie activă în perioada 1 martie 2025, ora 19:22 – 7 martie 2025, ora 10:03).