Oare există?
Asta m-aș fi întrebat până nu demult.
Dacă există, cine o are și cine o dă mai departe?
Și asta m-aș fi întrebat, chiar te-aș fi întrebat.
Acum mă întreb de ce am simțit așa mare nevoie să urmez o rețetă a succesului?
Am observat cu toții că ne-a fost indusă această nevoie într-o formă sau alta de când eram mici. Am fost supuși unui joc al competiției între noi, apoi cu noi înșine, de la nivel micro la macro, un joc al puterii, de parcă în adevărata egalitate contează cine are succesul mai mare. De fapt, da, contează, dar doar prin polaritate cu cine are eșecul mai mare.
Când creștem și nu mă refer în dimensiune, nici în IQ, chiar dacă e de folos uneori, ci în EQ și în SQ, deci în nivelul conștiinței, nu mai contează cine are nivelul mai mare. Ba’ ce să vezi? Cu cât îl ai mai mare cu atât îți scade :))) ego-ul, desigur.
Cine vrea să aibă un ego mic???
Oho, credeam că doar matematica are formule complicate, nu și spiritul uman :)))
Revenind…
Ce sens ar avea o rețetă a succesului dacă ar ține-o cineva doar pentru el? Ce sens ar avea iubirea să fie ținută doar pentru sine? Dar compasiunea? Dar banii? Dar femeia sau bărbatul? Ups, stai, asta e alta poveste și nu are legătură acum 😆. Dar pupicii Mishei? 🥰 Că ea e prietenoasă, de ce aș vrea să fie doar cu mine, în loc să se bucure și prietenii de darul ei? (aici mă înțeleg iubitorii de căței 🥹).
În concluzie, succes sau eșec, dacă nu e împărțit cu oamenii de suflet, își pierde „valoarea”. În spatele lor e o înțelepciune care are scopul să ne unească, nu să ne separe. Iar dacă ceva profund ce am înțeles prin ce am trăit (că-i catalogat succes sau eșec) mi-a schimbat viața în bine, mi-a simplificat existența, m-a împuternicit în încredere de sine, mă face să zâmbesc scriind aceste cuvinte acum, atunci categoric merită împărtășit cu voi.
De ce?
Fiindcă e firescul fiecăruia să evoluăm pe orice plan, orizontal sau vertical, iar dacă cândva din orice motive, nu am fost încurajați să o facem, atunci e nevoie să schimbăm macazul, să intrăm pe făgașul lui a crede că putem, merităm, suntem sprijiniți.
Iar pentru asta e necesar să ne oprim un pic și să facem un reality check (să dăm piept cu realitatea): căutăm la orice pas dezamăgirea?, alegem la orice pas suferința?, cădem la orice pas în aceleași capcane?, ne tentează la orice pas aceleași iluzii?, reacționăm mereu la fel?, viața ne este trăită cam în aceleași tipuri de emoții?, mintea ne rulează cam aceleași gânduri?, ne-am cam plafonat?, ne distragem cam în continuu?, ne temem de aceleași lucruri și găsim mereu altele? Ați prins ideea.
Ei bine, pauza de a ne opri nu este ca să ne șocăm și să fugim, ci este ca să zicem acolo unde este cazul „da, fac asta”. Să ne asumăm realiatatea și să facem pace cu ce a fost. Să ne intereseze un nou făgaș, să intrăm pe el curajoși, mai înțelepți că nu știm ce va fi dar vrem să aflăm cum e să ne creăm propriul succes, unul nemaipășit de nimeni dar susținuți de cei care știu despre ce e vorba, ca au trecut pe acolo, înțelegând că atât succesul cât și eșecul este al tuturora, nu doar al unuia sau al unora.
Mmmm….DA! A zis cineva bucurie la orizont? Spre ea! 😍🥳❤️